Prognoza meteo, 30 iulie 2020. Averse în nord și caniculă în sud, inclusiv în București

Prognoza meteo, 30 iulie 2020. Averse în nord și caniculă în sud, inclusiv în București
FOTO - caracter ilustrativ: Mediafax Foto
Publicat: 29/07/2020, 16:47
Actualizat: 29/07/2020, 16:57

Potrivit prognozei meteo de joi, 30 iulie, vremea va fi în continuare călduroasă în cea mai mare parte a țării, chiar caniculară în regiunile extracarpatice, unde și disconfortul termic se va menține accentuat. Indicele temperatură-umezeală(ITU) urmează să depășească din nou pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza și la începutul nopții, în centrul, nordul și nord-estul teritoriului precum și la munte, unde pe arii în general restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice și chiar grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor fi însemnate, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 și 38 de grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 12 și 25 de grade Celsius, potrivit stirimeteo.com.

Prognoza meteo în București, pe 30 iulie

În Capitală va fi caniculă, urmând ca la amiază temperatura maximă să fie de 37-38 de grade Celsius.

În aceste condiții, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele-temperatură umezeală(ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 21…22 de grade.

Cod galben de caniculă în 22 de județe și în București. Temperaturile vor ajunge la 38 de grade

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți dimineață, o avertizare de cod galben de caniculă în 22 de județe și în București.

Avertizarea meteo este valabilă în zilele de miercuri și joi (29 și 30 iulie), iar începând de astăzi, de la ora 12:00, până joi seară, a fost emisă o informare meteo de disconfort termic. Temperaturile maxime vor ajunge la 38 de grade Celsius.

Informarea meteo este în vigoare în intervalul marți ora 12.00 – joi ora 20.00. Valorile termice vor continua să crească, astfel încât vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară în regiunile extracarpatice.

Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de peste 33…35 de grade, disconfortul termic va fi ridicat, iar pragul critic de 80 de unități al indicelui temperatură-umezeală (ITU) va fi atins în zonele de câmpie și podiș din sudul și estul țării și local din vest.

Cum va fi vremea în toată țara în următoarele 4 săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Pentru intervalul 27 iulie-3 august, sunt anunţate averse de ploaie în cea mai mare parte a ţării, dar în special în regiunile vestice şi nord-vestice.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște,...
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de...
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal. "Ofer 300 de euro...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Un agent de securitate al lui Drake a fost împușcat la locuința rapperului. Ce se...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic: O nenorocire foarte mare
A murit un celebru actor din Game of Thrones. Nu s-a mai putut face nimic
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Primele imagini cu Florin Piersic, după ce a fost transferat la București cu un avion...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Universul ar putea fi plin de găuri negre care nu mor niciodată